Un loc unde a taia fumul cu cutitul nu era o simpla metafora ci o realitate … apasatoare.
Dar, fiind in prima jumatate a anilor nouazeci, era ceva de la sine inteles.
Pe langa fumul opac, muzica mai goth si fetele imbracate & machiate in negru (da, stiu, nimic nu e nou sub soare, nici macar emo!), marea atractie era ceaiul cu rom. Chiar si in acea perioada, hmm, romantica, a respectarii legilor, barul unei facultati nu avea cum sa serveasca alcool. Decat ca aroma la ceai! O aroma sanatoasa, mai ca la o suta de ml.
Acuma, chestia e ca un A4, lipit pe usa barului, pe care scrie ceva de genul “esti plin de idei babane, vino la noi sa faci reclame” pare mult mai motivant, dupa 3 – 4 cesti de ceai cu rom.
Am fost 17 oameni, inghesuiti pe trei birouri si sapte scaune, undeva la mansarda unei vile.
Un test de doua ore juma’ a transformat pe doi dintre noi in ceva ce acum se cheama “publicitar”.
Fast forward 15 ani mai tarziu.
Aspirantul la statutul de publicitar, cu un tricou imprimat cu un text ironic in engleza, isi priveste conversii, usor blazat, in timp ce se chinuie vizibil sa para interesat de poveste.
“Eu vreau sa fac chestii misto, man! Sa fie bine pentru toata lumea. Premii, spoturi la Nike. Eu nu o fac pentru bani, eu zic ca un 600 de euroi e ok, pentru inceput.”
Aproape fiecare fraza incepe cu EU. Franturi disparate, crampeie haotice din viata lui, alcatuiesc un film post-post-modern al generatiei lui. O generatie care nu stie exact ce vrea, dar stie foarte bine cat vrea. Ma gandesc ca ar fi interesant sa vad reactia lui la alt gen de povesti. Mai putin moralizatoare. Mai putin bla bla, mai mult ha ha!
Gen, cum a ajuns David Ogilvy sa scrie reclame. Gen, din intamplare! Poate asa intelege ca nu exista o reteta, ca exista doar niste cuvinte desuete: munca, talent, imaginatie. Si, da, clar, mult noroc si ceva caterinca: cel mai cunoscut om de publicitate a fost remarcat de o agentie pentru ca a scris un manual briliant intitulat “Teoria si practica vanzarii sobelor de gatit”. Poanta e ca era atat de bine scris incat probabil ca si Andreea Balan ar putea sa vanda un aragaz, daca l-ar citi. Adevarul e ca batranul O era foarte pe val. A schimbat complet publicitatea, intr-o perioada in care industria s-ar fi ingalbenit de invidie vazand creativitatea italianului cu inele pe degete, de la un teleshopping de mare succes.
Dar in 2008 lucrurile stau altfel. Bombeurile conversilor sunt ceva mai interesante, s-ar zice. “Nu stiu, e foarte tare aia cu Batman, Batman. Parca era la o bere, ceva. Portofoliu? Adica, ce-i aia? Nu, n-am niste chestii scrise, dar toata lumea zice ca as fi bun intr-o agentie. Si eu cred ca mi se potriveste.” Mda. E doar al 2017 – lea pusti care crede ca in publicitate sunt salarii mari, inmanate cu respect la sfarsitul lunii, pentru cateva ore de munca in care se nasc nshpe sute de idei geniale. Pe care inca nu le-a avut, dar le are!
Cam multe cifre ... Poate pentru ca publicitatea are foarte mult de-a face cu cifrele. E mult mai multa stiinta exacta in reclame, decat crede lumea. Mult mai multa inginerie si mult mai putina arta. Putina, dar cruciala. Ideea face diferenta. Cum spui ce ai de spus, incat cei care nu te asculta sa se opreasca brusc, fulgerati de o sclipire care face lumina in mintea si inima acestora. Lumina sa nimereasca drumul spre cel mai apropiat raft de hypermarket. Ideea este lucrul pe care-l cauta orice manager de agentie de publicitate in tanara speranta, la interviul de angajare.
Sau inainte de interviu. Pentru ca asta este marea provocare! Daca ai ajuns la un interviu, ai 50% sanse sa-l iei. Dar cum ajungi acolo?
Ei bine, exista doua drumuri mari si late.
Primul e cel mai scurt. Implica un noroc fenomenal, respectiv sa bei o bere la aceeasi masa cu un director de creatie, pe vreo terasa mai cool. Sau prietena lui sa fie sora ta. Sau tatal tau sa fie unul dintre clientii majori ai agentiei. Ok. A doua parte: multa alergatura, multa energie si multa rabdare. Cea mai mare greseala pe care o face tanarul care crede ca o pereche de Converse il fac pregatit sa scrie spoturi pe banda rulanta este ca trimite un CV, doua si asteapta sa fie sunat.
Sa astepte!
Nu se va intampla in viitorul previzibil.
Dar daca faci ceva care sa ridice un pic de colt patura, dezvelind un piciorus de idee ?
Un cunoscut tocmai s-a intors pe cai mari de la o agentie din Amsterdam.
Cum a inceput? Pe bicicleta. Pe una imprumutata, mai exact. Si-a pus un CV, redactat ca un prospect, intr-un ambalaj de medicament al carui nume era derivat din numele sau. Apoi a pedalat pe la vreo 50 de agentii din Bucuresti. Toate pe care le-a putut gasi pe net, in pagini aurii sau aiurea. A lasat cutia la receptie. Sapte l-au sunat, la patru a fost la interviu, doua i-au dat un test, una l-a angajat. V-am zis, cifrele sunt importante in afacerea asta!
